Klaus Kenneth la 63 de ani
CLUJ – Marţi, 27 octombrie (Biserica Studenților din Campusul Universitar, ora 19)
NU RATAȚI această întâlnire cu un mare convertit al secolului nostru, care a trăit ”pe propria piele” toate marile religii ale lumii, pe fiecare în parte, ani la rând. O voce onestă, plină de mărturisire dreaptă.
CUVÂNT ÎNAINTE AL AUTORULUI
Jumătate din viaţă mi-am petrecut-o în căutarea dragostei şi a adevărului – un traseu care, exprimat în kilometri, e mai mare decât înconjurul pământului de cincizeci de ori.
Din India, Tibet, Thailanda şi multe ţări islamice (Maroc, Persia, Afghanistan…) până în Mexic, Alaska şi Brazilia. De la filosofie la un adept convins al comunismului, dintr-un ateu devenit hipiot, ani de zile am încercat marile credinţe ale Asiei (hinduismul, budismul, islamismul), dar şi învăţăturile indienilor din America. Am petrecut 6 ani în lumea distrugătoare a drogurilor şi am făcut un popas cutremurător în ocultism, în lumea ezoterismului… Nimic nu mi-a putut umple golul din suflet până în ziua în care – stând în faţa a şapte puşti – am avut parte de o întâlnire dramatică şi ipostatică cu acel Dumnezeu „necunoscut” şi am fost izbăvit în chip minunat. Fugeam de Dumnezeu, de oameni şi de mine însumi. Era o cale drăcească, plină de ură şi moarte, dar şi o fugă în căutarea lăuntrică.
De câte ori nu mi se vorbise de Iisus Hristos şi de câte ori nu Îl îndepărtasem şi nu Îl tăgăduisem? Doar nu aveam nevoie de El, nu? Iubit şi călăuzit tocmai de către Acest Dumnezeu, mai sunt încă pe drumuri pentru a da mărturie şi a cânta minunata şi nemăsurata dragoste a lui Hristos.
Unii vor lăsa această carte din mână când vor auzi numele lui Hristos, lepădând-o ca pe o „născocire”. Cel ce se nevoieşte însă cu adevărat în căutarea adevărului va urmări cu încordare şi cu bucurie felul viu şi plin de dragoste în care Dumnezeu ne călăuzeşte şi ne ocroteşte în tot cursul vieţii noastre.
link: video în engleză, Klaus la o emisiune în Bulgaria
Klaus Kenneth – Douã milioane de kilometri în căutarea adevărului – lungul meu drum spre credinţă -
Traducere din limba germană de Raluca Toderel
Ediţie îngrijită de Laurenţiu Dumitru şi Radu Hagiu
CUVÂNT ÎNAINTE AL EDITORILOR ROMÂNI
Aveţi înainte o carte grea. După lectura ei, modul contabilicesc de a ne raporta la Dumnezeu, dar şi părutele noastre aşezări sufleteşti se vor răsturna în parte. Autorul ei, Klaus Kenneth, un elveţian acum în vârstă de 63 de ani, este unul dintre puţinii oameni care pot zice, în acest veac, că L-au aflat pe Dumnezeul Cel Adevărat în Ortodoxie, la capătul unei peregrinări de 2.000.000 de kilometri de-a lungul şi de-a latul pământului, vreme de aproape patru decenii. Călătoriile sale prin India, Tibet, Thailanda şi multe ţări islamice, până în Mexic, Alaska şi Brazilia, l-au purtat în cele din urmă în Anglia, unde l-a cunoscut pe cel ce avea să-i devină nemincinos povăţuitor şi părinte duhovnicesc – Arhimandritul Sofronie Saharov. Vom afla din această mărturie un Dumnezeu viu, Care, ca şi „Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov”, vine în întâmpinarea celui ce-L caută cu ardoare şi nu Se ruşinează a întinde mâna, chiar de nenumărate ori, unui Klaus îndărătnic, căzut între tâlharii înşelării minţii.
Cartea aceasta are o deosebită valoare şi însemnătate în zilele noastre, când atât de mulţi au nedumeriri în privinţa adevăratei credinţe, rătăcind prin lumea ezoterismului, vrăjitoriei, credinţelor asiatice precum yoga sau buddhismul, iar uneori şi mai aproape de „casă”, în sânul unor secte aşa-zis creştine. Putem spune – folosind cuvintele unui alt căutător al acestei epoci, Părintele Serafim Rose, pe care autorul cărţii de faţă îl numeşte „unul din uriaşul număr de suflete vii şi sfinte ale Bisericii Ortodoxe” – că „nu a existat niciodată un asemenea veac al învăţătorilor mincinoşi precum acest secol al 20-lea, atât de bogat în înlesniri materiale şi atât de sărac în cele ale minţii şi sufletului. Orice părere imaginabilă, chiar şi cea mai absurdă – până şi cele respinse până mai deunăzi de toţi oamenii civilizaţi – îşi găseşte acum susţinerea şi propriul ei «dascăl»… Filosofia are o mie de şcoli şi creştinismul o mie de secte”. Aşadar, în acest veac al sincretismului religios, e de mare folos să auzim un glas limpede care vorbeşte despre Adevăr nu dintr-o perspectivă teologico-academică, ci dintr-o experienţă de viaţă – „din cercare”.
Cartea se adresează cu precădere celor ce sunt, la rândul lor, într-o căutare de un fel sau altul, încercând să le desluşească, prin împărtăşirea celor trăite, unele din necunoscutele care îi frământă. Mai presus de toate, după cum o şi mărturiseşte autorul, „înţelesul şi rostul acestei cărţi este de a da mărturie asupra faptului că iertarea şi schimbările sunt cu putinţă întotdeauna şi oriunde, atunci când dragostea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh ne atinge inima. Dragostea de negrăit a lui Dumnezeu pluteşte asupra noastră, la fel ca înainte de facerea lumii. Cel ce îşi va deschide inima sa o va primi. Aici şi acum”. Autorul îşi arată nădejdea că „şi în România, unde mulţi, din păcate, înţeleg Biserica nu ca pe tainicul Trup al lui Hristos, ci ca pe o instituţie, un rit, o cultură, această carte le poate arăta că Iisus Hristos este viu şi lucrător”.
Aflăm din carte şi adevărata deosebire dintre credinţele orientale, precum buddhismul, hinduismul sau yoga, şi creştinism: deşi toate par să aibă un punct comun, afirmând că există undeva un singur Dumnezeu, Klaus Kenneth ne arată că religiile orientale sunt potrivnice credinţei creştine, fiind plăsmuite de om. Dumnezeul creştinilor este o Persoană, pe când în credinţele asiatice dumnezeirea este socotită un absolut impersonal. Doar printr-o revelaţie Îl putem întâlni pe Dumnezeu-Omul Hristos. Iar cartea aceasta ne dovedeşte că Hristos S-a descoperit pe Sine lui Klaus. Mai aflăm de aici şi că la Dumnezeu nu există cauze pierdute. Oamenii renunţă în cele din urmă când au de-a face cu dependenţi de droguri, cu alcoolici, cu fumători, cu obsedaţi sexual etc., însă cartea ne mărturiseşte că Dumnezeu nu renunţă niciodată. Dumnezeu îl caută pe fiecare om cu negrăita Sa dragoste şi, prin cartea aceasta, Dumnezeu îi cheamă pe mulţi să iasă din împrejurări cu adevărat deznădăjduite la viaţa cea nemincinoasă şi dumnezeiască. Unora ca aceştia să le fie de îmbărbătare! Dacă cea dintâi parte îl va deprima, poate, pe cititor, cea de-a doua parte şi încheierea îl vor bucura.
Autorul ne mărturiseşte că, în Apus, Dumnezeu lucrează prin această carte şi, „în chip uimitor, mii de protestanţi, biserici independente şi catolici încep să se întrebe despre adevărata credinţă”.
Pe calea căutării
Născut în Cehoslovacia anului 1945, în nişte împrejurări dramatice – refugiul familiei din calea trupelor ruseşti -, K. Kenneth are una dintre primele experienţe ale morţii, scăpând ca prin minune de la moarte prin împuşcare, gazare şi înfometare. Copil răzvrătit, ajunge în 1957 şef de bandă şi infractor înrăit, având nenumărate confruntări cu poliţia. Suferă o perioadă traumatizantă din pricina unui preot romano-catolic pedofil, în urma căreia ajunge să urască întreg creştinismul. O dată cu prima jumătate a anilor 1960, viaţa sa devine tot mai aventuroasă şi mai trepidantă; astfel, călătoreşte pe bicicletă prin Roma, Nisa, Paris şi sudul Franţei; ajunge baterist într-un club de noapte din Viena şi întemeiază „The Shouters”, o trupă beat de succes din Germania de sud. În 1966, călătoreşte în Spania şi face cunoştinţă cu lumea islamică în Maroc, ajungând şi pentru întâia oară la închisoare. Un an mai târziu, reuşeşte să-şi dea bacalaureatul şi să devină student al Universităţii din Tübingen, unde participă la revoltele studenţeşti din acea perioadă, căpătând convingeri marxist-leniniste; tot acolo începe să se drogheze. Se căsătoreşte cu Ursula, însă numai pentru a divorţa trei ani mai târziu. Între 1968-1970, călătoreşte în Turcia, Persia, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Suedia, Norvegia, Finlanda, Laponia, Spania, Portugalia, Maroc, ajungând până în deşertul Sahara. După un an, face prima călătorie în Asia şi Orientul Mijlociu, trecând prin Persia, Afganistan, Pakistan, India şi Nepal, iar la întoarcere, prin Irak şi Siria. Cu acest prilej, capătă o fascinaţie pentru demoni. Pe de altă parte, în Irak scapă ca prin minune dintr-un câmp minat. Criza sa lăuntrică începe să se adâncească, ajungând să ducă în Hamburg o viaţă de noapte împinsă la extrem – pornografie, droguri şi exces de alcool. Cuprins de ură faţă de toţi şi de toate, are o încercare nereuşită de sinucidere. În această deşertare sufletească, dă peste secta Meditaţiei Transcendentale (MT), condusă de Maharishi Mahesh, în care intră după puţină vreme, fiindu-i trezit interesul pentru ocultism şi vrăjitorie.
În 1972 începe, astfel, pentru Kenneth un nou capitol al vieţii, încă şi mai întunecat decât cele de până atunci. După o vizită într-o tabără revoluţionară din munţii Mexicului şi o călătorie de 40.000 de kilometri prin SUA, se întoarce în Europa, trecând prin Anglia, Scoţia şi Germania Democrată. Părăseşte drogurile şi se apucă de yoga, ajungând în relativ scurtă vreme să cunoască stări de extaz şi levitaţie. După trei ani, hotărăşte să se mute în India, la Calcutta, unde va renunţa la MT în favoarea hinduismului. Călătoreşte prin India de sud, Thailanda, Malaiezia, Bhutan, Tibet şi Bangladesh, cunoscând numeroşi guruşi; puterile sale oculte sporesc – devine medium şi începe să primească mesaje „de dincolo”, cunoaşte numeroase stări de transă şi extaz, ba chiar are parte şi de o întâlnire drăcească cu „zeiţa” indiană a morţii, Kali.
După şase ani, hinduismul ajunge să îl dezamăgească şi, după o scurtă călătorie prin Israel, Ierusalim şi Sinai, Klaus Kenneth îşi continuă peregrinarea în căutarea păcii lăuntrice prin Bangkok, Pattaya, Laos şi Cambodgia, trecând în cele din urmă la buddhism.
În 1980 se întoarce în Europa, trecând prin Rusia, Polonia şi Spania, şi rămâne să lucreze ca profesor în Elveţia. Atacurile demonice asupra sa se intensifică, iar Kenneth îşi găseşte refugiul în alcool şi în dans până la epuizare. Aflat la limita deznădejdii, caută ajutor în spiritualitatea sud-americană, călătorind în Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Paraguay şi Bolivia. În munţii de lângă Bogotá are loc, însă, un eveniment care îi schimbă definitiv cursul vieţii: scapă de la moarte, prin minune, dintr-un atac tâlhăresc. Simte în lăuntrul său că Dumnezeu a lucrat în chip vădit cu el şi că trebuie să dea un răspuns tuturor chemărilor din partea lui Hristos de până atunci.
Primirea Ortodoxiei
Întors în Elveţia, K. Kenneth cunoaşte creştinismul prin intermediul unor grupări neoprotestante. Prin întâlnirea ipostatică cu Hristos, viaţa sa începe să se schimbe. Din iconomia lui Dumnezeu, are parte de numeroase minuni, care îl întăresc în adevărul creştinismului. Începe să ia parte la numeroase „turnee” şi „cruciade” evanghelice, în care mărturiseşte tuturor povestea de până atunci a vieţii sale. Cu toate că are parte de o primire foarte călduroasă, ajungând să aibă un renume în cercurile protestante şi catolice din Apus, simte în adâncul său că totuşi ceva îi lipseşte. Căutarea nu se sfârşise încă.
În 1983, se înfiripă legătura duhovnicească dintre Klaus şi Arhimandritul Sofronie Saharov, întemeietorul şi stareţul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător din Essex, Anglia. Celor familiarizaţi, fie şi în parte, cu moştenirea duhovnicească a Părintelui Sofronie, orice cuvânt despre el le-ar putea fi de prisos. Vom spune doar că drumul vieţii sale cuprinde aproape întreg veacul trecut. A părăsit Moscova după 1922 şi, ajuns la Paris, s-a îndeletnicit cu pictura. Frământat de o încordată căutare lăuntrică pentru dobândirea veşniciei, s-a dus în 1925 la Muntele Athos să devină monah. Şase ani mai târziu, s-a întâlnit cu Sfântul Siluan Athonitul. Învăţătura şi experienţa Sfântului s-au făcut temeiul duhovnicesc în devenirea Părintelui Sofronie.
Klaus găseşte, astfel, împlinirea a tot ceea ce îi lipsea până atunci, ajungând să cunoască, după cum însuşi mărturiseşte, „o predanie veche de 2000 de ani, în care, în tot acest răstimp, nu s-a schimbat nicio iotă din învăţătura lui Hristos” – Dreapta-slăvire. După o perioadă de „coacere” duhovnicească, primeşte în 1986 botezul ortodox la Geneva. Părintele Sofronie îi devine povăţuitor duhovnicesc, până la fericita sa adormire din 1993.
Astăzi, K. Kenneth îşi continuă cu smerenie lucrarea de propovăduire a Adevărului-Hristos – pe Care acum L-a aflat a fi un „Cine”, şi nu un „ce”, în duhul rugăciunii lui Iisus -, prin traducerea în limba germană a Sfinţilor Părinţi şi prin mărturisirea cu cuvântul şi cu lucrul a Dreptei-slăviri.
Ne alăturăm şi noi doririi sale, adresate cititorilor români: „Fie ca şi cititorul să îşi îndrepte inima, gândurile şi întreaga simţire, potrivit întregii predanii ortodoxe şi a tuturor slujbelor ortodoxe, către Iisus Hristos, fie ca el să Îl poată cunoaşte în chip simţit în Liturghie şi, astfel, să treacă de la omul cel «vechi» la omul cel «nou»”.
Aşezarea cărţii
în contextul dogmaticii dreptslăvitoare
Atât dramatismul vieţii lui K. Kenneth – pecetluită de o durere şi suferinţă care ne par aproape cu neputinţă de dus pe plan omenesc, chiar şi pentru cei ce se fac părtaşi indirecţi, prin lectură, la acesta – cât şi incredibilul celor istorisite par să dea chezăşie de acea dragoste a lui Dumnezeu care ne sminteşte pe unii dintre noi, din perspectiva la care Îl mărginim uneori pe Dumnezeul cel iubitor de oameni. De multe ori, ne surprindem la gândul că nu e drept ca Dumnezeu să iubească, fără măsură şi fără socoteală, chiar pe oricine, călcând orice bună rânduială şi orice închipuire a noastră despre dragoste, însă tocmai despre acest lucru ni se dă aici mărturie.
Autorul a avut parte de nişte cercări ale harului în afara Bisericii, iar aceste experienţe pot fi aşezate într-o înţelegere ortodoxă abia spre sfârşitul cărţii, de aceea vă îndemnăm a vă înarma cu răbdare şi rugăciune. Tocmai acest lucru ar putea fi piatra de poticnire pentru unii cititori, de aceea în mod special lor ne adresăm cu această preîntâmpinare de lectură, dar şi prin notele care punctează cartea. O încredinţare indirectă despre autenticitatea celor istorisite în carte ne-o oferă şi Părintele Sofronie, care i-a dat lui K. Kenneth blagoslovenie pentru apariţia acestei cărţi.
Zăbovirea lui Kenneth în afara Bisericii după cele trei „întâlniri” cu acel „Cineva”, adică cu Dumnezeul ipostatic, descoperă neputinţa omului de a purta cunoaşterea dumnezeirii, cât şi o necoacere duhovnicească a persoanei. Cu siguranţă, la acea vreme, Klaus n-ar fi putut primi Ortodoxia (după cum n-a putut primi oarecând creştinismul nici măcar într-o altă formă, mai „uşoară”).
În teologia dreptslăvitoare se vorbeşte despre un har chemător, care îi îndeamnă pe oameni înspre Ortodoxie, şi pe seama acestei iconomii trebuie puse toate întâmplările „miraculoase” din carte, nefiind deci o lucrare „obişnuită” a harului în tainele eterodocşilor (lucru întărit şi de faptul că cei ce se aflau în comuniune cu Klaus recunoşteau că nu aveau trăirile lui).
Tainele, ne zic Sfinţii Părinţi, sunt numai în Biserică. Ştim, dacă avem credinţă în Biserică (Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească) şi în Sfinţii Părinţi ai ei, şi în Sinoadele Ecumenice, că în afara Bisericii nu sunt Taine, dar aceasta nu înseamnă că ştim că nimeni din afară nu poate avea o experienţă a Dumnezeirii, fiindcă nu ştim ce poate şi ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii.
Iată ce spune astăzi K. Kenneth despre acestea: „Ştiu şi cred că este o singură Sfântă Împărtăşanie, cea ortodoxă – fără nicio îndoială! Cred că Hristos mi-a arătat într-un fel foarte aparte că trupul Său şi sângele Său sunt pâinea şi vinul preschimbate în timpul Liturghiei. E un lucru limpede. Mai mult, cred că Hristos, când mi-a vorbit, a vrut să-mi arate prin aceasta (în clipa aceea, ca o pregustare) ceea ce va urma mai apoi – şi anume, lumea dreptslăvitoare (n-aveam pe atunci nici cea mai mică idee despre Ortodoxie!)”.
Klaus Kenneth şi-a scris mărturia gândind-o ca o adresare către apusenii care, conform propriei mărturii, „spun de la amvoanele lor că gândirea ortodoxă şi ascetică îi afectează distructiv pe oameni şi pe creştini… Mă lupt şi mă străduiesc astăzi, prin cărţile şi prin traducerile mele în germană… să aduc adevărata credinţă (Ortodoxia) mai aproape de apuseni, să-i fac pe oameni să se deschidă pentru ea şi să-i insuflu – expunându-mă, astfel, atacurilor lor”. În duhul Apostolului Pavel – care zicea: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Corinteni 9:20-23) – trebuie înţeleasă şi încercarea lui Kenneth de a-i lua pe cei din afara Bisericii „cu binişorul”, de a-i pregăti mai întâi pentru creştinism, şi abia la sfârşit pentru „cununa credinţei”, Dreapta-slăvire.
Într-una din scrisorile sale către alt convertit la Ortodoxie, englezul David Balfour, Părintele Sofronie spunea: „Creştinul neapărat trebuie să fie un nevoitor”. Nevoinţa căutării şi a cunoaşterii lui Dumnezeu, care s-a făcut înţeles şi cuprins vieţii lui Klaus Kenneth, depăşeşte cu adevărat măsura omului. Înţelegerea omenească rămâne neputincioasă să priceapă această chemare, însă, cu toate acestea, rămân nestrămutate cuvintele Domnului, Care ne-a poruncit: „Îndrăzniţi!” (Ioan 16:33).
Editorii
Interviu cu Klaus Kenneth: “Sunt unul dintre cei mai fericiti oameni din Europa”
