Interviu cu părintele IUSTIN PÂRVU
Părinte de ce nu mai are românul linişte şi nu’şi găseşte locul?
Există o strânsă legătură între viaţa noastră şi pământul acesta pe care trăim, îl lucrăm şi ne hrăneşte… Uite ia de pildă o oaie de aici din Moldova şi du’o la şes, în Oltenia sau în Delta Dunării. Oaia aceea trăieşte până’n primăvară, dar când vin căldurile cele mari, de 40 de grade, piere. Omul nostru, uite, pleacă’n Italia, sau oriunde în Europa, să muncească acolo. Şi lucrează trei – patru luni, un an, doi, şi vine de acolo bolnav. „Părinte cum am plecat de aici, de acasă în Germania, în Italia, nu mai sunt om!”. Şi vine acasă o lună–două , face o rugăciune, trăieşte cum a fost învăţat şi îşi revine. Deci viaţa de aici, mediul şi climatul său natural îl face bine. Uite, ia’l pe moldovean din frumuseţile acestea, din munţii aştia, şi du’l la câmpie, în Dobrogea sau Muntenia. Ăla se usucă cum se uscă iarba toamna. Să trăiască omul unde i’e locul şi’o săi fie bine!
Părinte, ce credeţi că e homosexualitatea: boală sau păcat?
O anomalie. E o boală şi’un nărav. Ca orice altă „boală”: de pildă omul care bea. Băutura pentru el e ca un drog. Şi drogul creează dependenţă. Cafeaua! Şi cafeaua creează dependenţă. S’aşează funcţionarul nostru la masă dimineţa şi ce zice prima dată? „Măi, cafeaua!”. Şi azi aşa, mâine aşa şi meteahna’i gata! Ţăranul nostru n’o băut cafea dragu’ meu! A luat’o şi el de la orientali: turci, arabi, greci – care sunt obişnuiţi cu narghileaua şi cafeaua. Şi uite aşa a ieşit românul din normalitate, cu otrăvurile astea!
Părinte, întreabă lumea, până unde trebuie să meargă ascultarea dacă stăpânirea încalcă „regulile”?
Dom’le, când e vorba de cei mari, că o iau razna, ei pot să te ducă pe mirişte, peste ogoare, dar noi trebuie să ţinem drumul pe care l’am moştenit de la părinţii noştri. Cei mari sunt mai ispitiţi decât noi. Uită’te la înălţimi! Vânturile sunt mult mai puternice pe vârful Ceahlăului, decât la poale. Cam aşa şi cu oamenii: funcţiile astea sunt ele bune, că sunt aşezate de Dumnezeu cumva, dar să nu se mai amestece şi dracul aicea. Că dacă’şi bagă şi el coada, atuncea nu mai funcţionează normal stăpânirea. De aceea poate fi rău, că acuma oamenii puşi sus nu mai sunt puşi de Dumnezeu, nu’s puşi în numele lui Hristos, ci în numele diavolului! Şi atunci şi lucrările lor sunt diavoleşti! Dac’ar fi puşi în numele lui Iisus, ar lucra cele ale Adevărului! De aceea noi trebuie să fim foarte atenţi la drum! Să n’o luăm pe mirişte! Să ne rugăm foarte mult la ora aceasta să nu ne rătăcim! Să urmăm în clipele aceste lui Hristos şi Adevărului pe care l’am moştenit noi! Pentru că cei mari pot fi cumpăraţi de interese străine şi atunci ei nu mai slujesc nouă, ci străinilor. De asta avem tare multe cozi de topor! Noi să ne rugăm să ne ridice Dumnezeu oameni înţelepţi şi să ne dea putinţa de a rezista. Şi atât vom rezista cât vom rămâne uniţi lângă Evanghelie! Pentru că dacă vom ieşi din litera Evangheliei, suntem pierduţi! Acesta este şi scopul străinilor: să nu mai fim uniţi în credinţă, să nu ne mai înţelegem între noi şi atunci ne vor stăpâni mai uşor. Divide et impera! O să bage zâzanie cu Banatul, cu Basarabia, cu Ardealul, cu Cadrilaterul, cu orice, numai unitate să nu fie şi să ne pierdem încrederea unii în alţii. Românii n’au fost neascultători, n’au fost răi, n’au fost războinici să cucerească hotarele altora. Noi ne’am păstrat aicea „sărăcia şi nevoile şi neamul”. N’o să găsiţi în istoria românilor războaie de cucerire. Nici în al II-lea război mondial n’a fost vorba să mergem dincolo de Nistru decât cu două-trei batalioane simbolice, de ajutor. Antonescu însă a zis: „Nu. Noi avem onoare şi vom lupta până la capăt alături de aliaţii noştri!”. Şi’aţi văzut ce s’a’ntâmplat. Era mai credincios poporul acesta înainte vreme şi avea spirit de dăruire şi jertfă pentru ţara şi neamul lui. Nu dădea înapoi în faţa morţii când era vorba să’şi apere credinţa şi neamul! Dar ia pune matale acuma şi fă o concentrare! Să vezi câţi îţi vin! -Vor întreba „ pentru ce” şi „pentru cine”? -Măi, ţăranul nostru nu s’a’ntrebat vreodată „pentru ce?”. El se jertfea pentru credinţa, familia şi neamul lui! Nu se gândea dacă are moşii, sau nu asta era atunci. Acuma, iată că moşierii şi’au luat înapoi toate ale lor. Că boierul îi boier! Uite numai aici, Sturza şi’a luat 27.000 de hectare! Degeaba o mai suferit ţăranul încă 50 de ani de comunism! Da’ aşa’i românul: prea bun şi prea umil.
Are umilinţa şi partea ei bună părinte: duce la smerenie! –
Da măi, numai să nu te gвtuie de tot smerenia!
Aşa stând lucrurile, cum credeţi că se va regenera neamul acesta, părinte?
Ar trebui să mai trăieşti vreo 50 de ani matale, să’ţi creşti în credinţă 7 sau 8 copii măcar! Şi pe copiii copiilor tăi la fel! Să meargă la biserică, să se mărturisească şi să se împărtăşească…
20 iulie, 2008, mănăstirea Petru Vodă
sursa: voceabasarabiei
