Râpa Robilor de la Aiud

VIDEO: (click)Momente definitorii din istoria Râpei Robilor de la Aiud

Cu gândul la Sfinţi…

Gândul zilei

Sfinţi în zeghe

Cântarea Sfintei Cruci

Singurul proiect de manastire+centru martirologic pentru Aiud si sustinut de Parintele Justin

CLICK: Prezentarea proiectului manastirii de la Aiud sustinut de Parintele Justin de la manastirea Petru Voda

Pleşu despre Puric

savuros, de-a dreptul, pe alocuri; marca Pleșu

interviul integral AICI, postez doar fragmentele referitoare la Dan Puric

Cum vedeţi discursul lui Dan Puric?

Am scris ceva la un moment dat despre el, fără să-l numesc, şi mi s-a spus că sunt invidios. Eu îl admir pe Dan Puric ca actor. E un artist de top. Din păcate, se întâmplă şi cu el ce se întâmplă cu mulţi alţii. Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. Există un câmp de competenţă pentru fiecare, şi cine iese din acest câmp îşi pierde şi competenţa şi autoritatea.

Dacă te duci la Einstein, care e o autoritate, şi îl întrebi cum trebuie să fie femeia ideală, rişti să auzi o tâmpenie, sau o platitudine. Nu înseamnă că, dacă eşti un matematician sau un fizician genial, te pricepi la orice altceva. Dacă îl întrebi pe Kant despre căsătorie, s-ar putea să-ţi dea un răspuns idiot, sau să nu ştie ce să spună. Domnul Dan Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru.

Părerea mea sinceră este că el nu este pregătit pentru acest rol, din două motive. Unu: se simte indecent de bine în el, iar asta se vede din mica pompă profetică a discursului. Doi: n-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbracă. Regula e să nu citezi mai mult decât citeşti.

Şi Nicolae Iorga făcea gafe monumentale…

Domnule Rădulescu, să ne liniştim puţin! A-l compara pe Iorga cu Puric e ca şi cum l-am compara… pe Iorga cu Puric. Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată. Am cunoscut un om care avea întotdeauna cu el un carneţel în care nota citate. Îi plăcea să le colecţioneze.

Cum auzea o vorbă, scotea carneţelul şi o scria. Invocai un pasaj din Brecht şi-l auzeai: „Cum aţi spus? Staţi să notez!“ Apoi, cu prima ocazie, zicea: „Cum spunea Bertholt Brecht…“. Dar era un citat care nu trecuse prin el. Domnul Puric recurge frecvent, atât cât l-am urmărit, la nume, probleme şi concepte despre care  nu are decât o informaţie de dicţionar, sau din auzite. Nu poţi scoate din pălărie, una-două, pe Toma din Aquino, pe Ambroise Paré, sau pe Platon, dacă nu ai avut cu ei un comerţ cât de cât consistent. Eu unul nu înţeleg de ce face asta domnul Puric. În termeni creştini, i-aş vorbi de „slavă deşartă”: vrea să pară altceva decât este.

La cât e de inteligent şi de angajat spiritual, aş fi aşteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să înveţe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învăţat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii.

Unii se grăbesc să-l acuze că e legionar…

E, şi aceasta, o analogie, pe care domnul Puric ar trebui să ştie să o evite, căci nu e chiar onorantă. Nu mai spun că au fost legionari şi legionari. Unii mai deştepţi, unii mai din topor. Dar în materie doctrinară (de fapte nu mai vorbim!), şi proştii şi deştepţii au fost capabili de enormităţi. Retori ai vanităţii naţionale, ei erau, tocmai prin asta, foarte ne-români: românii au ceva mai mult umor şi, în orice caz, n-au gustul extatic al morţii.

La Atheneu, unde îşi ţine domnul Puric conferinţele, vin, totuşi, şi oameni care simt nevoia de adevăr…

Nevoia aceasta există, cu siguranţă. Probabil că Biserica, care ar trebui să livreze acest tip de discurs în limitele firescului, n-o face îndestulător, sau, când o face, nu convinge. Cazul Puric este al unui om care şi-a asumat ceva pe care nu-l face cine trebuie: nici instituţia care trebuie, nici personajul. Admiraţia mea pentru el ca actor rămâne însă neschimbată. Mai mult: cred că prin arta lui face mult mai bine ceea ce vrea să facă prin discursul lui public. Şi regret sincer că insistă pe un drum cu atât mai smintitor cu cât e mai aplaudat. Ce-o să facă? O să mai publice încă o carte.

Prea multe nu o să mai publice, pentru că se mişcă într-un registru de idei destul de previzibil. Nu-l văd făcând studii de teologie. Îmi pare pur şi simplu rău. Ar mai fi de spus şi altceva: conştient sau nu, domnul Puric îl imită, ca impostaţie, ca formulistică, pe Petre Ţuţea, care însă era originalul, nu era o copie. Dar Petre Ţuţea era un om foarte cultivat şi de un umor extraordinar. Ce e uimitor la Puric este că în actorie e plin de haz, iar în „omiletica” lui e sumbru. Petre Ţuţea e citat mereu acum de unii adulatori fanatici, într-o variantă care te face să crezi că era un apucat. Or, dacă stăteai cu el la taclale, observai cum tot ce spunea căpăta un „comentariu de subsol” relativizant.

Când, în anchetă, declara vertiginos: „Sunt, înainte de toate, român, ortodox şi militarist. Trebuie să ne înmulţim ca sardelele, să îi lichidăm pe ruşi pentru că n-au ce căuta în Europa şi fiecare babă română să mulgă vaca cu cască militară pe cap!“, Petre Ţuţea ştia că joacă şarja ultimă, enormul. În sinea lui, râdea homeric. Dan Puric are aerul că rosteşte fraze asemănătoare, luându-le, candid, în serios, până la ultimul detaliu.

Adormirea Maicii Domnului… două trimiteri

LUNA MAICII DOMNULUI: FEMEIA ŞI CUVÂNTUL; VOCAŢIA RELIGIOASĂ A FEMEII

“ÎNTRU ADORMIRE LUMEA NU AI PĂRĂSIT…”

Despre cosmologia ortodoxă

Pr. Dan Bădulescu vorbeşte la o întâlnire de la Arad (30 martie 2009) despre cosmologia bisericească ortodoxă, cea a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi…

CODEX SINAITICUS

Cea mai veche Biblie creştină, “Codex Sinaiticus”, a fost fotocopiată şi va putea fi accesată gratuit online. Din iunie 2005, o echipă de experţi s-au unit într-un proiect ce s-a materializat în realizarea unei ediţii digitale complete a celebrului codex…

Moldova voteaza din nou…

Doamne ajuta!

Până unde merge ascultarea?

Interviu cu părintele IUSTIN PÂRVU

Părinte de ce nu mai are românul linişte şi nu’şi găseşte locul?

Există o strânsă legătură între viaţa noastră şi pământul acesta pe care trăim, îl lucrăm şi ne hrăneşte… Uite ia de pildă o oaie de aici din Moldova şi du’o la şes, în Oltenia sau în Delta Dunării. Oaia aceea trăieşte până’n primăvară, dar când vin căldurile cele mari, de 40 de grade, piere. Omul nostru, uite, pleacă’n Italia, sau oriunde în Europa, să muncească acolo. Şi lucrează trei – patru luni, un an, doi, şi vine de acolo bolnav. „Părinte cum am plecat de aici, de acasă în Germania, în Italia, nu mai sunt om!”. Şi vine acasă o lună–două , face o rugăciune, trăieşte cum a fost învăţat şi îşi revine. Deci viaţa de aici, mediul şi climatul său natural îl face bine. Uite, ia’l pe moldovean din frumuseţile acestea, din munţii aştia, şi du’l la câmpie, în Dobrogea sau Muntenia. Ăla se usucă cum se uscă iarba toamna. Să trăiască omul unde i’e locul şi’o săi fie bine!

Părinte, ce credeţi că e homosexualitatea: boală sau păcat?

O anomalie. E o boală şi’un nărav. Ca orice altă „boală”: de pildă omul care bea. Băutura pentru el e ca un drog. Şi drogul creează dependenţă. Cafeaua! Şi cafeaua creează dependenţă. S’aşează funcţionarul nostru la masă dimineţa şi ce zice prima dată? „Măi, cafeaua!”. Şi azi aşa, mâine aşa şi meteahna’i gata! Ţăranul nostru n’o băut cafea dragu’ meu! A luat’o şi el de la orientali: turci, arabi, greci – care sunt obişnuiţi cu narghileaua şi cafeaua. Şi uite aşa a ieşit românul din normalitate, cu otrăvurile astea!

Părinte, întreabă lumea, până unde trebuie să meargă ascultarea dacă stăpânirea încalcă „regulile”?

Dom’le, când e vorba de cei mari, că o iau razna, ei pot să te ducă pe mirişte, peste ogoare, dar noi trebuie să ţinem drumul pe care l’am moştenit de la părinţii noştri. Cei mari sunt mai ispitiţi decât noi. Uită’te la înălţimi! Vânturile sunt mult mai puternice pe vârful Ceahlăului, decât la poale. Cam aşa şi cu oamenii: funcţiile astea sunt ele bune, că sunt aşezate de Dumnezeu cumva, dar să nu se mai amestece şi dracul aicea. Că dacă’şi bagă şi el coada, atuncea nu mai funcţionează normal stăpânirea. De aceea poate fi rău, că acuma oamenii puşi sus nu mai sunt puşi de Dumnezeu, nu’s puşi în numele lui Hristos, ci în numele diavolului! Şi atunci şi lucrările lor sunt diavoleşti! Dac’ar fi puşi în numele lui Iisus, ar lucra cele ale Adevărului! De aceea noi trebuie să fim foarte atenţi la drum! Să n’o luăm pe mirişte! Să ne rugăm foarte mult la ora aceasta să nu ne rătăcim! Să urmăm în clipele aceste lui Hristos şi Adevărului pe care l’am moştenit noi! Pentru că cei mari pot fi cumpăraţi de interese străine şi atunci ei nu mai slujesc nouă, ci străinilor. De asta avem tare multe cozi de topor! Noi să ne rugăm să ne ridice Dumnezeu oameni înţelepţi şi să ne dea putinţa de a rezista. Şi atât vom rezista cât vom rămâne uniţi lângă Evanghelie! Pentru că dacă vom ieşi din litera Evangheliei, suntem pierduţi! Acesta este şi scopul străinilor: să nu mai fim uniţi în credinţă, să nu ne mai înţelegem între noi şi atunci ne vor stăpâni mai uşor. Divide et impera! O să bage zâzanie cu Banatul, cu Basarabia, cu Ardealul, cu Cadrilaterul, cu orice, numai unitate să nu fie şi să ne pierdem încrederea unii în alţii. Românii n’au fost neascultători, n’au fost răi, n’au fost războinici să cucerească hotarele altora. Noi ne’am păstrat aicea „sărăcia şi nevoile şi neamul”. N’o să găsiţi în istoria românilor războaie de cucerire. Nici în al II-lea război mondial n’a fost vorba să mergem dincolo de Nistru decât cu două-trei batalioane simbolice, de ajutor. Antonescu însă a zis: „Nu. Noi avem onoare şi vom lupta până la capăt alături de aliaţii noştri!”. Şi’aţi văzut ce s’a’ntâmplat. Era mai credincios poporul acesta înainte vreme şi avea spirit de dăruire şi jertfă pentru ţara şi neamul lui. Nu dădea înapoi în faţa morţii când era vorba să’şi apere credinţa şi neamul! Dar ia pune matale acuma şi fă o concentrare! Să vezi câţi îţi vin! -Vor întreba „ pentru ce” şi „pentru cine”? -Măi, ţăranul nostru nu s’a’ntrebat vreodată „pentru ce?”. El se jertfea pentru credinţa, familia şi neamul lui! Nu se gândea dacă are moşii, sau nu asta era atunci. Acuma, iată că moşierii şi’au luat înapoi toate ale lor. Că boierul îi boier! Uite numai aici, Sturza şi’a luat 27.000 de hectare! Degeaba o mai suferit ţăranul încă 50 de ani de comunism! Da’ aşa’i românul: prea bun şi prea umil.

Are umilinţa şi partea ei bună părinte: duce la smerenie! –

Da măi, numai să nu te gвtuie de tot smerenia!

Aşa stând lucrurile, cum credeţi că se va regenera neamul acesta, părinte?

Ar trebui să mai trăieşti vreo 50 de ani matale, să’ţi creşti în credinţă 7 sau 8 copii măcar! Şi pe copiii copiilor tăi la fel! Să meargă la biserică, să se mărturisească şi să se împărtăşească…

20 iulie, 2008, mănăstirea Petru Vodă

sursa: voceabasarabiei